Gestionarea notificărilor
Puteți alege dacă să primiți notificări conținând recomandări de cărți, actualizări privind clubul de lectură și obiectivele de lectură.
Primirea sau oprirea notificărilor
În aplicația Cărți de pe Mac, selectați Cont > Afișează contul meu, apoi faceți clic pe Notificări.
Procedați într-unul dintre modurile următoare:
Primiți notificări pentru o categorie: Bifați caseta de validare corespunzătoare unei categorii. În cazul în care casetele de validare sunt estompate, faceți clic pe “Permiteți notificările pe acest Mac”, apoi activați “Permitere notificări”.
Opriți notificările: Debifați caseta de validare corespunzătoare unei categorii.
Închideți fereastra Notificări.
Modificarea sau dezactivarea tuturor notificărilor
Pe Mac, alegeți meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Notificări în bara laterală (ar putea fi necesar să derulați în jos).
Selectați Cărți în partea dreaptă, apoi efectuați una dintre următoarele:
Modificați notificările: Configurați opțiunile, cum ar fi stilul notificărilor de primit sau locul unde sunt afișate. Pentru mai multe informații despre opțiuni, faceți clic pe butonul Ajutor din colțul din dreapta jos.
Dezactivați toate notificările din Cărți: Dezactivați opțiunea Permitere notificări.
Notă: Pentru a afișa notificările din Cărți atunci când un mod de concentrare este activat, trebuie să permiteți afișarea notificărilor. Consultați Configurarea unui mod de concentrare.