“Nu mai rezist. Seara, când mă duc să mă culc, sunt zdrobit. Dacă aș fi un om serios, mi-aș da demisia. Dar nu fac nici asta. Zâmbesc! Zâmbesc tuturor. Și nebunilor. Cui vrea să se uite la mine. Zâmbesc în loc să urlu. Dacă aș urla, probabil m-aș liniști. Aș avea în sfârșit un somn bun. Dar așa, zâmbetul mă obosește. Mă distruge. Voi intra în cămașă de forță zâmbind.”