The Magus Quotes

“I had just written a letter to Alison, but already she seemed far away, not in distance, not in time, but in some dimension for which there is no name. Reality, perhaps.”
― John Fowles, The Magus

“So that the smile was not so much an attitude to be taken to life as the nature of the cruelty of life, a cruelty we cannot even choose to avoid, since it is human existence.”
― John Fowles, The Magus

“I should like you also to reflect that its events could have taken place only in a world where man considers himself superior to woman. In what the Americans call “a man’s world”. That is, a world governed by brute force, humourless arrogance, illusory prestige and primeval stupidity.’ He stared at the screen. ‘Men love war because it allows them to look serious. Because they imagine it is the one thing that stops women laughing at them. In it they can reduce women to the status of objects. That is the great distinction between the sexes. Men see objects, women see the relationship between objects. Whether the objects need each other, love each other, match each other. It is an extra dimension of feeling we men are without and one that makes war abhorrent to all real women—and absurd. I will tell you what war is. War is a psychosis caused by an inability to see relationships. Our relationship with our fellowmen. Our relationship with our economic and historical situation. And above all our relationship to nothingness. To death.’ He”
― John Fowles, The Magus

“Boredom, the numbing, annual predictability of life hung over the staff like a cloud. And it was real boredom, not my modish ennui. From it flowed cant, hypocrisy, and the impotent rage of the old who know they have failed and the young who suspect that they will fail. The senior masters stood like Gallows sermons; with some of them one had a sort of vertigo, a glimpse of the bottomless pit of human futility”
― John Fowles, The Magus

“From the hills behind, came the solitary voice of a girl. She must have been bringing down the goats, and she was singing wildly. At the limit of her uninhibited voice, without any recognizable melody in Turkish Muslim intervals. It sounded disembodied, of place, not person. I remembered having heard a similar voice, perhaps this same girl's, singing one day on the hill behind the school. It had drifted down the hill into the classroom, and the boys had begun to giggle. But now, it seemed intensely mysterious, welling out of a solitude and suffering that made mine trivial and absurd. It held me under a spell. I sat with the gun across my knees, unable to move while the sound floated down through the evening air. I don't know how long she sang for, but the sky darkened, the sea paled to anachronous grey. Over the mountains, there were pinkish bars of high cloud and still strong light from the set sun. All the land and the sea held light, as if light was warmth, and did not fade as soon as the source was removed. But the voice dwindled towards the village, then died into silence.”
― John Fowles, The Magus

“Love is the mystery between two people, not the identity. We were at the opposite poles of humanity. Lily was humanity bound to duty, unable to choose, suffering at the mercy of social ideals. Humanity both crucified and marching toward the cross. And I was free, I was Peter three times the renounce, determined to survive whatever the cost. I still see her face, her face staring, staring into the darkness as if she were trying to gaze herself into another world. It was as if we were locked in a torture chamber still in love, yet chained to opposite walls. Facing each other for eternity, but for eternity unable to touch. Of course, as men always will, I tried to extract some hope from her that she would wait for me, not judge me too quickly, such things. But she stopped me with a look, a look I shall never forget. Because it was almost one of hatred. And hatred in her face was like spite in the Virgin Mary's. It reversed the entire order of nature.”
― John Fowles, The Magus

“The lifeless sea was ruffled here and there by a lost zephyr, by a stippling shoal of sardines, dark ash-blue lines that snaked, broad then narrow, in slow motion across the shimmering mirageous surface, as if the water was breeding corruption.”
― John Fowles, The Magus

“Either you enlist under the kapetan, that murderer who knew only one word, but the only word, or you enlist under Anton. You watch and you despair. Or you despair and you watch. In the first case, you commit physical suicide; in the second, moral.”
― John Fowles, The Magus

“It seemed sadistic, this last wasteland of days. It was as if Conchis, with Alison’s connivance, proceeded by some outmoded Victorian dietetic morality—one couldn’t have more jam, the sweetness of events, until one ate a lot more bread, the dry stodge of time.”
― John Fowles, The Magus

“Its meaning is whatever reaction it provokes in the reader, and so far as I am concerned there is no given ‘right’ reaction.”
― John Fowles, The Magus

“My only plea is that all artists have to range the full extent of their own lives freely. The rest of the world can censor and bury their private past. We cannot, and so have to remain partly green till the day we die… callow-green in the hope of becoming fertile-green.”
― John Fowles, The Magus

“From this skull-rock strange golden roots throw
Ikons and incidents; the man in the mask
Manipulates. I am the fool that falls
And never learns to wait and watch,
Icarus eternally damned, the dupe of time . . .”
― John Fowles, The Magus

“We were equally tired, in mid-century, of cold sanity and hot blasphemy; of the over-cerebral and of the over-faecal; the way out lay somewhere else. Words had lost their power, either for good or for evil; still hung, like a mist, over the reality of action, distorting, misleading, castrating; but at least since Hitler and Hiroshima they were seen to be a mist, a flimsy superstructure.”
― John Fowles, The Magus

“the great fallacies of our time is that the Nazis rose to power because they imposed order on chaos. Precisely the opposite is true—they were successful because they imposed chaos on order. They tore up the commandments, they denied the super-ego, what you will. They said, “You may persecute the minority, you may kill, you may torture, you may couple and breed without love.” They offered humanity all its great temptations. Nothing is true, everything is permitted.”
― John Fowles, The Magus

“cras amet qui numquam amavit quique amavit cras amet”
― John Fowles, The Magus

“Eram prea necopt ca să știu că cinismul de orice fel este o mască pentru neputința de adaptare - pe scurt, un fel de impotență și că a disprețui orice fel de efort este cel mai mare efort.”
― John Fowles, The Magus

“Cunoașterea nu m-a făcut fericit, m-a cuprins o furie surdă împotriva legii evoluției, care acceptase ca în una și aceeași minte să existe atâta sensibilitate și atâta stângăcie totodată. În mine se revolta propriul eu ca un iepure în capcană.”
― John Fowles, The Magus

“Prima dumitale reacție este tipică pentru acest secol care nu admite nimic, un secol care nu crede, nu aprobă. Asta se ascunde în spatele politeții dumitale. Ești ca și ariciul. Când ariciul își scoate țepii nu poate mânca. Cine nu mănâncă moare de foame. Țepii dispar odată cu trupul.”
― John Fowles, The Magus

“Acea primă întâlnire, acel misterios, cum să spun, mesaj al luminii ei adresat umbrei mele m-a obsedat săptămâni în șir.”
― John Fowles, The Magus

“Asta a fost tragedia. Nu că un om a avut curajul de a fi ticălos, dar că milioane de oameni nu au avut curajul de a fi buni.”
― John Fowles, The Magus

“- Omul nu este o insulă.
- Prostii, aiurea! Fiecare din noi este o insulă. Dacă nu am fi, am înnebuni pe loc. Între aceste insule sunt vapoare, avioane, telefoane, radio - ce vrei. Oamenii rămân insule. Insule care se pot scufunda și pot dispărea pentru vecie. Tu ești o insulă care nu s-a scufundat. Nu poți fi atât de pesimist! Nu este posibil.”
― John Fowles, The Magus

“Stăteam pe iarbă și ne sărutam. Probabil că zâmbești. Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. Voi tinerii de astăzi vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, ține minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar dar și specii de simțăminte. Dacă ești destul de deștept, să nu deplângi trecutul pentru ceea ce acesta nu a cunoscut, să te compătimești pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut.”
― John Fowles, The Magus

“La sfârșit, am tăcut amândoi. Trebuie să fi înțeles. Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei.”
― John Fowles, The Magus

“Oricine poate concepe un plan nou pentru o lume mai rațională. În zece minute, în cinci minute. Să le ceri însă oamenilor să trăiască rațional ar fi ca și cum le-ai cere să trăiască cu calmante.”
― John Fowles, The Magus

“Aveam douăzeci și cinci de ani, vârsta ta, Nicholas, asta-ți poate spune mai mult decât orice cât eram de incapabil să-l judec. Cred că este vârsta cea mai dificilă și enervantă. Înseamnă a fi și a observa totodată. Ești inteligent și considerat om în toată firea. Unii te reduc la starea de adolescență, pentru că numai experiența poate să înțeleagă și să asimileze.”
― John Fowles, The Magus

“O să-mi răspunzi: „Pentru că existau copii care mureau de foame în vreme ce tu cântai în soare”. Ar trebui deci să nu mai avem palate, să nu mai avem gusturi rafinate, bucurii de tot felul, să nu mai dăm curs imaginației. Lumea trebuie să aibă un scop ascendent către bucurii mai înalte, fericire mai multă pentru membrii societății.”
― John Fowles, The Magus

“Există trei feluri de oameni inteligenți: unii atât de inteligenți, încât consideră de la sine înțeles să li se spună asta, cei din a doua categorie sunt suficient de inteligenți să-și dea seama că sunt flatați, nu descriși și cei din a treia, care sunt atât de puțin inteligenți încât nu înțeleg nimic.”
― John Fowles, The Magus

“În ciuda independenței ei de suprafață, simțea o nevoie esențială de a se atașa. Toată viața a încercat să demonstreze contrariul, dovedind-o de fapt. Era ca o anemonă de mare, care se lipește la prima atingere.”
― John Fowles, The Magus

“Bărbaților le place războiul pentru că își imaginează că este singura ocazie când femeile încetează să-și mai bată joc de ei. Războiul le permite să reducă femeile la rang de obiecte. În aceasta constă marea deosebire dintre sexe. Bărbații văd obiecte acolo unde femeile văd relațiile dintre obiecte; relații generate de nevoia pe care obiectele o au unul cu celălalt, de nevoia de dragoste și
de dorința de armonie. Este o dimensiune în domeniul sentimental care bărbaților le lipsește cu desăvârșire. O dimensiune care face ca toate femeile adevărate să nu vadă în război decât o odioasă absurditate. Am să-ți spun eu ce e războiul. Războiul e o psihoză creată de incapacitatea noastră de a percepe relațiile. Relațiile noastre cu cei din jur; relațiile cu situația noastră economică și istorică. Și, mai ales, relația noastră cu neantul. Cu moartea.”
― John Fowles, The Magus

“Una din aberațiile istoriei contemporane constă în ideea de a considera indiscutabilă afirmația că naziștii au preluat puterea pentru că au înlocuit haosul cu ordinea. Adevărul este exact contrariul. Au reușit tocmai pentru că au impus haosul acolo unde exista ordine. Au făcut tabula rasa din cele zece porunci; au negat evidența unui super-ego. Au susținut că „este permis să-i persecuți pe cei slabi, să-i torturezi, să-i ucizi, să-i forțezi să se cupleze și să procreeze fără dragoste”. Au oferit umanității toate marile sale tentații. Nimic nu este adevărat, totul este permis.”
― John Fowles, The Magus