What do you think?
Rate this book
Inquisição: O reinado do medo
Inquisição é um trabalho de fôlego do jornalista e professor Toby Green sobre a perseguição religiosa institucionalizada por Espanha e Portugal em seus domínios, desses que se tornam referência para os interessados e estudiosos do tema. Durante quatro anos, o autor vasculhou alguns dos mais emblemáticos centros de memória e pesquisa do mundo - entre os quais os arquivos Secreto do Vaticano, o Geral das Índias e o Histórico Nacional, em Madri, as bibliotecas Britânica e a da Ajuda, em Lisboa, além do Museu do Prado.
A Inquisição foi, por trezentos anos, a mais eficiente máquina burocrática de repressão do mundo que assombrou o imaginário coletivo com base na pedagogia do medo. A pá de cal da instituição só foi lançada com o triunfo dos ideais iluministas e das tropas de Napoleão na primeira década do século XIX.
Ao proporcionar uma leitura ampla dos eventos e relatos estudados, Green remete-se a Freud ao apontar a neurose, a repressão e as distorções de sexualidade como causas principais das mortes e dos tormentos sofridos em nome da fé e de Deus.
A Inquisição foi, por trezentos anos, a mais eficiente máquina burocrática de repressão do mundo que assombrou o imaginário coletivo com base na pedagogia do medo. A pá de cal da instituição só foi lançada com o triunfo dos ideais iluministas e das tropas de Napoleão na primeira década do século XIX.
Ao proporcionar uma leitura ampla dos eventos e relatos estudados, Green remete-se a Freud ao apontar a neurose, a repressão e as distorções de sexualidade como causas principais das mortes e dos tormentos sofridos em nome da fé e de Deus.
485 pages, Kindle Edition
First published August 1, 2007
About the author
Toby Green
24 books16 followersToby Green is the author of five previous works of non-fiction, and his work has been translated into ten languages. He teaches the history and culture of Portuguese-speaking Africa at King’s College London.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 36 reviews
April 8, 2021
Lucrurile merg prost în Spania? E vina evreilor care nu mănâncă porc și nu muncesc sâmbăta!
Ba nu.... E vina maurilor ai naibii care ne-au fost stăpâni acum câteva sute de ani, dar care conspiră împotriva Sfântului Oficiu prin aducerea turcilor în Peninsula Iberică pentru a ne invada și pentru a ne relua pământurile ce le-am recâștigat pe drept în urma Reconquistei!
Stai, iar greșesc... E vina luteranilor ăia nenorociți care vin cu idei eretice și drăcești, care corup mințile tinerilor creștini. Prin urmare se supără Dumnezeu. Nu e voie! Ce facem aici? Ori suntem buni creștini, ori o lăsăm baltă.
Poftim? Cum adică nu sunt luteranii? Aaaa! E vina masonilor iluminiști și a francezilor care se adună noaptea în cine știe ce ascunzătoare și discută cum să insufle mai bine populației libertatea, egalitatea și fraternitatea. Păi ce-i asta? Trăim după dreptul divin, frate! Dumnezeu ne-a pus aici. Cine suntem noi să ne îndoim de autoritatea divină?
Cum putem rezolva toate aceste probleme? Haideți să ardem pe rug, să biciuim, să umilim, să anulăm carierele ibericilor impuri și să facem o mare listă unde scrie ce avem voie să citim și ce nu.
Dacă vi se pare absurd tot ce am scris aici, vi se pare foarte bine. Așa funcționa Inchiziția. Își alegea un țap îspășitor asupra căruia să-și exercite puterea și pe care să-l învinuiască pentru toate relele din Peninsula Iberică. În Spania toate aceste categorii de oameni au fost, la un moment dat, țapi ispășitori: începând cu evreii convertiți la creștinism (câteodată se converteau din proprie inițiativă, de cele mai multe ori era o consecință a pogromului din 1391 în care se striga „Vă convertiți sau muriți!”), apoi cu maurii convertiți la creștinism (idem aici), apoi cu luteranii, apoi iarăși maurii (până când au fost expulzați definitiv din Spania) și spre final susținătorii Iluminismului. Asta numai în Spania.
În Portugalia lucrurile stăteau puțin diferit: singurul lor țap ispășitor a fost comunitatea de evrei (numită și comunitatea de conversos în ambele state). Maurii erau deja asimilați în societatea portugheză.
Acest sistem de a tot da vina pe cineva și apoi pentru a-l persecuta a condus la două lucruri: în primul rând, epoca inchizitorială este un model pentru viitoarele state totalitare, mergând exact pe aceleași principii care îmbină paranoia cu populismul, sărăcia, lipsa de educație, epurări pe criterii atent stabilite, pe conspirații absurde, propagandă și „spectacole” grandioase în care instituția își arăta mușchii (așa numitele autodafes - acte de credință); în al doilea rând la un precursor al rasismului sistematic, fiind o premieră mondială din acest punct de vedere. („Faptul că această idee a impurității raiale era ceva cu totul nou este dovedit de reacțiile imediate care atacau acest statut al impurității sângelui. Papa Nicolae al V-lea a emis o bulă în 1451 prin care condamna statutul”)
Oamenii din Peninsula Iberică au tot trăit acest stil vreme de sute de ani, iar aceasta este o lecție importantă a istoriei pe care trebuie cu toții să o învățăm: totalitarismul a fost „la modă” în secolul trecut, iar el continuă și astăzi în statele comuniste ce-au mai rămas azi pe glob, dar și în state din Pen. Arabică și lumea a treia. Oamenii trebuie să invețe să recunoască un astfel de model, pentru a-l evita.
Din păcate, totalitarismul nu mai este ceva la nivel de stat - un sistem de guvernare. El acum se naște în individualitatea fiecăruia, apelând la natura omului de a-l urî pe cel de lângă el. El este în floare, și deja vedem pași repezi spre acceptarea lui în tendințe de tip Cancel Culture.
Cartea are o mică problemă: nu e într-o ordine tocmai cronologică. Un capitol poate să vorbească despre secolul XV, iar următorul despre secolul XVIII, însă informația exactă și notele de subsol care trimit către context ajută.
Aveți grijă de voi!
Ba nu.... E vina maurilor ai naibii care ne-au fost stăpâni acum câteva sute de ani, dar care conspiră împotriva Sfântului Oficiu prin aducerea turcilor în Peninsula Iberică pentru a ne invada și pentru a ne relua pământurile ce le-am recâștigat pe drept în urma Reconquistei!
Stai, iar greșesc... E vina luteranilor ăia nenorociți care vin cu idei eretice și drăcești, care corup mințile tinerilor creștini. Prin urmare se supără Dumnezeu. Nu e voie! Ce facem aici? Ori suntem buni creștini, ori o lăsăm baltă.
Poftim? Cum adică nu sunt luteranii? Aaaa! E vina masonilor iluminiști și a francezilor care se adună noaptea în cine știe ce ascunzătoare și discută cum să insufle mai bine populației libertatea, egalitatea și fraternitatea. Păi ce-i asta? Trăim după dreptul divin, frate! Dumnezeu ne-a pus aici. Cine suntem noi să ne îndoim de autoritatea divină?
Cum putem rezolva toate aceste probleme? Haideți să ardem pe rug, să biciuim, să umilim, să anulăm carierele ibericilor impuri și să facem o mare listă unde scrie ce avem voie să citim și ce nu.
Dacă vi se pare absurd tot ce am scris aici, vi se pare foarte bine. Așa funcționa Inchiziția. Își alegea un țap îspășitor asupra căruia să-și exercite puterea și pe care să-l învinuiască pentru toate relele din Peninsula Iberică. În Spania toate aceste categorii de oameni au fost, la un moment dat, țapi ispășitori: începând cu evreii convertiți la creștinism (câteodată se converteau din proprie inițiativă, de cele mai multe ori era o consecință a pogromului din 1391 în care se striga „Vă convertiți sau muriți!”), apoi cu maurii convertiți la creștinism (idem aici), apoi cu luteranii, apoi iarăși maurii (până când au fost expulzați definitiv din Spania) și spre final susținătorii Iluminismului. Asta numai în Spania.
În Portugalia lucrurile stăteau puțin diferit: singurul lor țap ispășitor a fost comunitatea de evrei (numită și comunitatea de conversos în ambele state). Maurii erau deja asimilați în societatea portugheză.
Acest sistem de a tot da vina pe cineva și apoi pentru a-l persecuta a condus la două lucruri: în primul rând, epoca inchizitorială este un model pentru viitoarele state totalitare, mergând exact pe aceleași principii care îmbină paranoia cu populismul, sărăcia, lipsa de educație, epurări pe criterii atent stabilite, pe conspirații absurde, propagandă și „spectacole” grandioase în care instituția își arăta mușchii (așa numitele autodafes - acte de credință); în al doilea rând la un precursor al rasismului sistematic, fiind o premieră mondială din acest punct de vedere. („Faptul că această idee a impurității raiale era ceva cu totul nou este dovedit de reacțiile imediate care atacau acest statut al impurității sângelui. Papa Nicolae al V-lea a emis o bulă în 1451 prin care condamna statutul”)
Oamenii din Peninsula Iberică au tot trăit acest stil vreme de sute de ani, iar aceasta este o lecție importantă a istoriei pe care trebuie cu toții să o învățăm: totalitarismul a fost „la modă” în secolul trecut, iar el continuă și astăzi în statele comuniste ce-au mai rămas azi pe glob, dar și în state din Pen. Arabică și lumea a treia. Oamenii trebuie să invețe să recunoască un astfel de model, pentru a-l evita.
Din păcate, totalitarismul nu mai este ceva la nivel de stat - un sistem de guvernare. El acum se naște în individualitatea fiecăruia, apelând la natura omului de a-l urî pe cel de lângă el. El este în floare, și deja vedem pași repezi spre acceptarea lui în tendințe de tip Cancel Culture.
Cartea are o mică problemă: nu e într-o ordine tocmai cronologică. Un capitol poate să vorbească despre secolul XV, iar următorul despre secolul XVIII, însă informația exactă și notele de subsol care trimit către context ajută.
Aveți grijă de voi!
August 26, 2022
Inchiziția a fost cea mai stridentă și odioasă pată din istoria religiei și a Bisericii Catolice. Înființată în Spania în 1478 și în Portugalia în 1536, probabil a fost prima instituție oficială organizată în scopul represiunii și reprimării credințelor care nu se aliniau canoanelor acelor vremuri. Oricine era bănuit de cea mai mică erezie era arestat, torturat ca să-și recunoască "păcatele" inventate și închis sau ucis, în funcție de gravitatea faptei. Și dacă nu își recunoșteau "vina" și trangresiunea, cei care cădeau în mâinile inchizitorilor erau ajutați s-o facă. Cele mai persecutate victime ale Inchiziției erau conversos și moriscos, descendenți ai evreilor și musulmanilor convertiți forțat la creștinism, însă în realitate nimeni nu era ferit de pericol. Ramificațiile și influența Inchiziției se întindeau până în Africa și continentul Americii, iar teroarea a luat sfârșit abia după trei secole, la începutul anilor 1800, când Iluminismul și știința au început să câștige teren în fața unei organizații primitive și depășite.
Am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost să trăiesc în acele secole dominate de Inchiziție, și mi-am dat seama că n-aș fi rezistat nici măcar o zi. Aș fi fost catalogat eretic și necredincios de la primul cuvânt rostit, apoi aruncat pe rug fără drept de apel. Nimeni n-ar trebui să trăiască într-o lume lipsită de dreptul de a alege și de a hotărî pentru propria persoană. E treaba fiecăruia dacă crede în soare, într-un zeu oarecare sau dacă nu crede în nimic, și nimeni n-ar trebui să aibă putere de viață și de moarte asupra credințelor celorlalți, fie că sunt religioase sau nu. Însă nu trăim într-o lume ideală, și din păcate Inchiziția nu a dispărut complet, doar a mutat granițele și și-a schimbat numele și ideologia. Experiența șocantă și neașteptată prin care a trecut recent scriitorul Salman Rushdie m-a făcut să realizez că fanaticii extremiști religioși care ucid oameni doar pentru că au alte păreri sunt inchizitorii zilelor noastre.
"Libertatea ta se termină unde începe libertatea celuilalt." (John Stuart Mill)
Am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost să trăiesc în acele secole dominate de Inchiziție, și mi-am dat seama că n-aș fi rezistat nici măcar o zi. Aș fi fost catalogat eretic și necredincios de la primul cuvânt rostit, apoi aruncat pe rug fără drept de apel. Nimeni n-ar trebui să trăiască într-o lume lipsită de dreptul de a alege și de a hotărî pentru propria persoană. E treaba fiecăruia dacă crede în soare, într-un zeu oarecare sau dacă nu crede în nimic, și nimeni n-ar trebui să aibă putere de viață și de moarte asupra credințelor celorlalți, fie că sunt religioase sau nu. Însă nu trăim într-o lume ideală, și din păcate Inchiziția nu a dispărut complet, doar a mutat granițele și și-a schimbat numele și ideologia. Experiența șocantă și neașteptată prin care a trecut recent scriitorul Salman Rushdie m-a făcut să realizez că fanaticii extremiști religioși care ucid oameni doar pentru că au alte păreri sunt inchizitorii zilelor noastre.
"Libertatea ta se termină unde începe libertatea celuilalt." (John Stuart Mill)
September 27, 2016
An ambitious narrative which sets out to document and dissect the Spanish and Portuguese Inquisitions from their inception (in the 15th century in Spain and the 16th century in Portugal) to their decline in the 18th century, and eventual abolition in the early 19th. It also includes the history of how these institutions operated in their overseas colonies in South America, Africa and India. The Inquisition in each territory, Spain and Portugal, differed in some respects although for much of the period the two countries came under the Spanish monarch, for example, the Portuguese Inquisition did not persecute the descendants of ex-Muslims because the Muslims in Portugal had been assimilated into the Christian majority centuries before, whereas in Spain a long war had been fought against them and they were forced to convert to Christianity and then viewed as a Fifth Column who were believed to conspire with external enemies, so they were targeted by the Spanish Inquisition until they were eventually expelled from the country.
Both countries oppressed conversos, Jews who had converted to Christianity, even if they had done so voluntarily and were devout Catholics. This persecution extended to remote descendants especially when the Inquisition's role had switched more to establishing people's genealogy to determine if they were allowed to be appointed to certain jobs or even get married. Another later role of the Inquisition was in maintaining lists of banned books, censoring books and visiting publishers and booksellers. Huge amounts of bureaucracy were required, and the banning of modern writers of the period and the scientific outlook all helped to contribute to the decline of Spain and Portugal, especially as the expulsion of the Muslims had resulted in the loss of most agricultural knowledge and labour in Spain.
The book makes use of the personal stories of various victims of the two Inquisitions and also makes clear the corruption among a lot of officials, which was not restricted to self enrichment but frequently involved sexual abuse of women. The knowledge that every town or even village had men, often of bad character, who were empowered to spy on and denounce neighbours who might end up being burned at the stake, sometimes with the 'mercy' of being garroted first, must have created a type of police state in which ordinary people lived in fear. Green makes the case for this being the blueprint for a lot of oppressive regimes of later centuries though oddly enough, he omits the obvious one of Nazi Germany which shared the Inquisition's obsession with 'purity of blood', was just as bureaucratic, encouraged people to denounce neighbours and even family members, and which also insisted on genealogical proof of a lack of Jewish forebears going back several generations for women who wanted to marry members of the SS.
The book, for me, merits only a three star rating because its style is a bit turgid and Green repeatedly makes the same points. Also he jumps about in the timeline a lot which doesn't help the clarity. Although there are page numbers in footnotes to go back to a previous section where a person, family or incident was covered before, I found at least one reference where the page number was wrong. Plus Green stresses the political nature of both these Inquisitions, subservient to the crown and minimises the earlier atrocities committed by the original Papal Inquisition, although from previous histories I've read, that was just as bad.
So it is quite a good overall history, especially for its inclusion of the overseas colonies, and makes some good suggestions about the psychology of the Inquisitions and their role in the decline of the two Iberian countries, but comes over as a bit dry and repetitive on occasion.
Both countries oppressed conversos, Jews who had converted to Christianity, even if they had done so voluntarily and were devout Catholics. This persecution extended to remote descendants especially when the Inquisition's role had switched more to establishing people's genealogy to determine if they were allowed to be appointed to certain jobs or even get married. Another later role of the Inquisition was in maintaining lists of banned books, censoring books and visiting publishers and booksellers. Huge amounts of bureaucracy were required, and the banning of modern writers of the period and the scientific outlook all helped to contribute to the decline of Spain and Portugal, especially as the expulsion of the Muslims had resulted in the loss of most agricultural knowledge and labour in Spain.
The book makes use of the personal stories of various victims of the two Inquisitions and also makes clear the corruption among a lot of officials, which was not restricted to self enrichment but frequently involved sexual abuse of women. The knowledge that every town or even village had men, often of bad character, who were empowered to spy on and denounce neighbours who might end up being burned at the stake, sometimes with the 'mercy' of being garroted first, must have created a type of police state in which ordinary people lived in fear. Green makes the case for this being the blueprint for a lot of oppressive regimes of later centuries though oddly enough, he omits the obvious one of Nazi Germany which shared the Inquisition's obsession with 'purity of blood', was just as bureaucratic, encouraged people to denounce neighbours and even family members, and which also insisted on genealogical proof of a lack of Jewish forebears going back several generations for women who wanted to marry members of the SS.
The book, for me, merits only a three star rating because its style is a bit turgid and Green repeatedly makes the same points. Also he jumps about in the timeline a lot which doesn't help the clarity. Although there are page numbers in footnotes to go back to a previous section where a person, family or incident was covered before, I found at least one reference where the page number was wrong. Plus Green stresses the political nature of both these Inquisitions, subservient to the crown and minimises the earlier atrocities committed by the original Papal Inquisition, although from previous histories I've read, that was just as bad.
So it is quite a good overall history, especially for its inclusion of the overseas colonies, and makes some good suggestions about the psychology of the Inquisitions and their role in the decline of the two Iberian countries, but comes over as a bit dry and repetitive on occasion.
October 20, 2022
If you don’t have a low opinion of humanity before reading this book, you will when you finish. Inquisition: The Reign of Fear by Toby Green is a history of The Spanish Inquisition and an analysis of why it happened. Some of the themes he covers are the use of fear for social engineering, the use of religion for the ideological unification of a society, and the Inquisition as a precursor to the totalitarian governments of the 20th century, namely Nazi Germany. He also gives a sufficient analysis of how scapegoating is used for the purpose of social cohesion.
The Spanish Inquisition began roughly in the 15th century. Papal Inquisitions had already taken place in the persecution of heretical groups like the Cathars and the Albigenses, as well as with the military order known as the Knights Templar. Green skips over most of the Papal Inquisitions and jumps straight into what happened in Spain and Portugal, which was part of the Spanish kingdom until the later war of separation. In their bid to unify the Iberian peninsula, King Ferdinand and Queen Isabella established a bureaucracy to uproot elements of “cultural impurity” in their lands.
The first target of this Spanish Inquisition was the conversos, Jews who had converted to Catholicism for the sake of assimilating to Spanish culture. These conversos, who were usually wealthy, were accused of practicing Judaism in secret after being baptized. Many of these conversos fled to Portugal to escape the autos da fe, public spectacles in which these alleged heretics were burned alive in public to scare Spanish citizens into obedience. As the Portuguese set sail for distant lands, many of these conversos went abroad as colonialists to escape further persecution when the Inquisition took over in Lisbon. Later victims of this terrorist bureaucracy were Muslims, homosexuals, Lutherans, and people accused of practicing witchcraft.
Green does a good job of writing about the historical events and political context of the Spanish Inquisition. He also does an adequate job of analyzing the social and psychological forces that were related to it. He points out that the torture of the accused and the public autos da fe were effective tools of controlling the beliefs and behavior of the monarchy’s subjects; the threat of torture was enough to keep people submissive and obedient while the display of religious processions that ended with burning heretics alive gave visual proof of what could happen to anyone who stepped out of line. He also demonstrates the psychological impact of rigid ideological purity. When the Inquisition felt they held the ultimate truth, a truth that is so lofty that reaching it is impossible, they felt justified in doing whatever they saw fit to cleanse society of its impurities. The result was censorship, limitations on human rights, persecution of marginalized people, sadism, and mass murder. Being placed above the law, the Inquisition also became corrupt, adhering to a set of double standards by embezzling property from those they persecuted, and also indulging in quid pro quo sexual favors and bribery in exchange for freedom from punishment. Reading this can make you think that the writings of the Marquis de Sade were so scandalous in his time because he was merely articulating the atrocities the European aristocracy had been committing against the lower classes for thousands of years.
Some of the weaker parts of this book involve Green’s psychoanalysis of people subject to the oppression of the Spanish Inquisition. He uses Freudian concepts of hysteria, sexual suppression, paranoia, and neurosis to explain some of the bizarre behaviors indulged in by the religiously-minded in Spain. His analyses actually make sense, but he brushes over them with so little detail that they come off as a little sketchy and based on hasty conclusions. Despite being Freudian concepts, they still make sense in this narrative, but Green is no psychologist and this part of the book is an amateurish attempt at what he sets out to prove.
The biggest flaw in this history is the way the author almost leaves the Catholic church out of the story. It is true that the bishops gave control of prosecution for heretics over to the secular arm of the Spanish government, but little else is said about the church’s role in all this. Almost nothing is said about the Papal Inquisition that preceded the Spanish Inquisition and, by Green’s account, the church remained silent for the almost 400 years that the Spanish Inquisition existed. It is hard to imagine that an institutionalized form of torture and persecution would be ignored by the religious authorities it was meant to defend. The author appears to downplay the role of the church, emphasizing the political nature of the persecution, for the sake of avoiding indulgence in religious intolerance. The Catholic church obviously had opinions on the Inquisition and they were enablers at the very least, so leaving them out of the story is not fair to students of history who need to learn the whole story. What happened needs to be said and if Catholics and their apologists are offended, they should make the effort to reflect on why that might be so rather than attacking historians whose job it is to tell the truth.
What Toby Green is successful in demonstrating is that the Spanish Inquisition was used as a tool of political domination by the Spanish monarchy. In Hannah Arendt’s masterwork The Origins of Totalitarianism, the defining characteristics of authoritarian government are laid out in the final section. Many of them overlap with, and are rooted in, the Spanish Inquisition. These include, infallible leadership, anti-intellectualism, scapegoating, conspiracy theories, censorship, control of information, purging of unwanted social elements, fear mongering, intolerance of dissenting opinions, and encouraging citizens to spy on each other. The connections are so easy to see that it is a surprise that Hannah Arendt had so little to say about the Inquisition, especially since anti-Semitism was such a rampant part of it, and it is also a surprise to see that Toby Green had nothing to say about Hannah Arendt, despite his opinion that the Spanish Inquisition was a form of proto-fascism that reached full fruition in 20th century Europe.
Sometimes it is all too easy to look at history and see parallels with our contemporary political climate. The human mind evolved to see patterns and sometimes those patterns are not real while at other times they are. Looking at America’s Republican party today, it is not hard to see elements of latent fascism in their mentality. We can see the presence of conspiracy theories, anti-intellectualism, and the scapegoating of immigrants, Muslims, scientists, and secular humanists. Most alarming is the conservative Christian idea that a national religion is necessary to unify the state. Arendt also said that the identification of one political party as the only legitimate representative of the nation is a symptom of fascism. In America that political party would be the Republicans and in the medieval Kingdom of Spain and Portugal that state would be the monarchy supported by the Catholic church. If that isn’t enough, remember that torture was used against Muslims in the wars in Iraq and Afghanistan, and those wars were wildly popular with the right-wing sector of America. That’s not to say the Democrats don’t have their authoritarian impulses because they certain do, but if another bureaucratic inquisition were to be established, it would be more likely to come from the right. Toby Green’s Inquisition: The Reign of Fear is not a book about contemporary politics, but considering it was written fairly recently, it can be looked at as a warning that we might be on the wrong path of making the same stupid mistakes the human race has continuously made. Just be careful of what you support.
The Spanish Inquisition began roughly in the 15th century. Papal Inquisitions had already taken place in the persecution of heretical groups like the Cathars and the Albigenses, as well as with the military order known as the Knights Templar. Green skips over most of the Papal Inquisitions and jumps straight into what happened in Spain and Portugal, which was part of the Spanish kingdom until the later war of separation. In their bid to unify the Iberian peninsula, King Ferdinand and Queen Isabella established a bureaucracy to uproot elements of “cultural impurity” in their lands.
The first target of this Spanish Inquisition was the conversos, Jews who had converted to Catholicism for the sake of assimilating to Spanish culture. These conversos, who were usually wealthy, were accused of practicing Judaism in secret after being baptized. Many of these conversos fled to Portugal to escape the autos da fe, public spectacles in which these alleged heretics were burned alive in public to scare Spanish citizens into obedience. As the Portuguese set sail for distant lands, many of these conversos went abroad as colonialists to escape further persecution when the Inquisition took over in Lisbon. Later victims of this terrorist bureaucracy were Muslims, homosexuals, Lutherans, and people accused of practicing witchcraft.
Green does a good job of writing about the historical events and political context of the Spanish Inquisition. He also does an adequate job of analyzing the social and psychological forces that were related to it. He points out that the torture of the accused and the public autos da fe were effective tools of controlling the beliefs and behavior of the monarchy’s subjects; the threat of torture was enough to keep people submissive and obedient while the display of religious processions that ended with burning heretics alive gave visual proof of what could happen to anyone who stepped out of line. He also demonstrates the psychological impact of rigid ideological purity. When the Inquisition felt they held the ultimate truth, a truth that is so lofty that reaching it is impossible, they felt justified in doing whatever they saw fit to cleanse society of its impurities. The result was censorship, limitations on human rights, persecution of marginalized people, sadism, and mass murder. Being placed above the law, the Inquisition also became corrupt, adhering to a set of double standards by embezzling property from those they persecuted, and also indulging in quid pro quo sexual favors and bribery in exchange for freedom from punishment. Reading this can make you think that the writings of the Marquis de Sade were so scandalous in his time because he was merely articulating the atrocities the European aristocracy had been committing against the lower classes for thousands of years.
Some of the weaker parts of this book involve Green’s psychoanalysis of people subject to the oppression of the Spanish Inquisition. He uses Freudian concepts of hysteria, sexual suppression, paranoia, and neurosis to explain some of the bizarre behaviors indulged in by the religiously-minded in Spain. His analyses actually make sense, but he brushes over them with so little detail that they come off as a little sketchy and based on hasty conclusions. Despite being Freudian concepts, they still make sense in this narrative, but Green is no psychologist and this part of the book is an amateurish attempt at what he sets out to prove.
The biggest flaw in this history is the way the author almost leaves the Catholic church out of the story. It is true that the bishops gave control of prosecution for heretics over to the secular arm of the Spanish government, but little else is said about the church’s role in all this. Almost nothing is said about the Papal Inquisition that preceded the Spanish Inquisition and, by Green’s account, the church remained silent for the almost 400 years that the Spanish Inquisition existed. It is hard to imagine that an institutionalized form of torture and persecution would be ignored by the religious authorities it was meant to defend. The author appears to downplay the role of the church, emphasizing the political nature of the persecution, for the sake of avoiding indulgence in religious intolerance. The Catholic church obviously had opinions on the Inquisition and they were enablers at the very least, so leaving them out of the story is not fair to students of history who need to learn the whole story. What happened needs to be said and if Catholics and their apologists are offended, they should make the effort to reflect on why that might be so rather than attacking historians whose job it is to tell the truth.
What Toby Green is successful in demonstrating is that the Spanish Inquisition was used as a tool of political domination by the Spanish monarchy. In Hannah Arendt’s masterwork The Origins of Totalitarianism, the defining characteristics of authoritarian government are laid out in the final section. Many of them overlap with, and are rooted in, the Spanish Inquisition. These include, infallible leadership, anti-intellectualism, scapegoating, conspiracy theories, censorship, control of information, purging of unwanted social elements, fear mongering, intolerance of dissenting opinions, and encouraging citizens to spy on each other. The connections are so easy to see that it is a surprise that Hannah Arendt had so little to say about the Inquisition, especially since anti-Semitism was such a rampant part of it, and it is also a surprise to see that Toby Green had nothing to say about Hannah Arendt, despite his opinion that the Spanish Inquisition was a form of proto-fascism that reached full fruition in 20th century Europe.
Sometimes it is all too easy to look at history and see parallels with our contemporary political climate. The human mind evolved to see patterns and sometimes those patterns are not real while at other times they are. Looking at America’s Republican party today, it is not hard to see elements of latent fascism in their mentality. We can see the presence of conspiracy theories, anti-intellectualism, and the scapegoating of immigrants, Muslims, scientists, and secular humanists. Most alarming is the conservative Christian idea that a national religion is necessary to unify the state. Arendt also said that the identification of one political party as the only legitimate representative of the nation is a symptom of fascism. In America that political party would be the Republicans and in the medieval Kingdom of Spain and Portugal that state would be the monarchy supported by the Catholic church. If that isn’t enough, remember that torture was used against Muslims in the wars in Iraq and Afghanistan, and those wars were wildly popular with the right-wing sector of America. That’s not to say the Democrats don’t have their authoritarian impulses because they certain do, but if another bureaucratic inquisition were to be established, it would be more likely to come from the right. Toby Green’s Inquisition: The Reign of Fear is not a book about contemporary politics, but considering it was written fairly recently, it can be looked at as a warning that we might be on the wrong path of making the same stupid mistakes the human race has continuously made. Just be careful of what you support.
January 20, 2022
Although the subject should have been captivating, I found myself reading one of the most tiring books I've come across lately. The Inquisition is through its wickedness, intolerance, ugliness and lack of intelligence, a historical subject that you want to read about in order to understand what its resources were, its motivation, its evolution. But, what is the interesting subject, the red thread of the book is completely lost in a sea of details, of stories that are so similar that they become boring and at some point you feel stuck in reading ... You only have a little left from the red thread of the story: the decimation of the Muslim and Jewish populations of Spain and Portugal, the absurdity and meanness of the accusations, the ferocity of torture methods, the cynicism and falsity of the inquisitors, the fall of a global empire due to ignorance and intolerance, the deep wounds left in the hearts of peoples from South America, India, Africa and where the beasts of the Inquisition passed. Too bad for the subject. Reading this book is like mining for gold, from which you find with a lot of work, a little bit here and there, until you finally abandon the vein.
January 1, 2011
Be careful what you wish for. I wanted a book that would give me an overview of the Inquisition, a subject about which I knew very little, and that’s exactly what I got. The problem is that the Inquisition lasted for centuries and was established in every Spanish and Portuguese colony as well as the homeland, and during those three hundred plus years the Inquisition moved from one target to the next—Jews, Muslims, Lutherans, intellectuals, homosexuals, etc., etc., so there was a lot of ground to cover, so much ground that, though I was often interested in what I was reading, I was also lost at times as well as just plain bored.
March 23, 2020
Після "Рейневана" Сапковського вирішив поповнити знання про інквізицію. Адже окрім шкільної програми (яку практично вже не пам'ятаю) та окремих вирваних шматків історії які трапляються в загальних потоках інформації нічого про дану організацію не знав, і загальне враження було: відьми-тортури-річка-вогнище.
Почерпнув для себе чимало нової інформації. Такі слова як аутодафе, санбеніто, потро тощо вже не лякають (в переносному значенні). Загалом інквізиція проіснувала приблизно 350 років, мала майже необмежену владу і відповідно була сильно корумпована. Більшість процесів в інквізиції ретельно документувались її бюрократизованим апаратом і завдяки цьому збереглося чимало рукописів які досить широко висвітлюють події тих часів.
Ця книга описує діяльність інквізиції в Іберії (Іспанія і Португалія, Піренейський півострів). Історично так склалося що інквізиція в цьому регіоні переважно переслідувала конверсос (хрещених євреїв) та морісків (хрещених маврів). Звісно діставалось не тільки цим групам населення, були випадки коли до лап інквізиції потряпляли і дворяни і навіть самі інквізитори. Всупереч намаганням інквізиції очистити суспільство від єресі, люди з переслідуваних груп навпаки повертались до юдаізму та ісламу, а чимала кількість взагалі зневірювалась в будь-якій релігії. Останній фактор став якщо не головним, то принаймні одним з рушійних сил зародження скептицизму і подальшому розвитку науки та культури в Європі.
Сама книга написана місцями нудно, місцями захопливо, вцілому хронологія прослідковується, але трапляються і часті флешбеки.
Почерпнув для себе чимало нової інформації. Такі слова як аутодафе, санбеніто, потро тощо вже не лякають (в переносному значенні). Загалом інквізиція проіснувала приблизно 350 років, мала майже необмежену владу і відповідно була сильно корумпована. Більшість процесів в інквізиції ретельно документувались її бюрократизованим апаратом і завдяки цьому збереглося чимало рукописів які досить широко висвітлюють події тих часів.
Ця книга описує діяльність інквізиції в Іберії (Іспанія і Португалія, Піренейський півострів). Історично так склалося що інквізиція в цьому регіоні переважно переслідувала конверсос (хрещених євреїв) та морісків (хрещених маврів). Звісно діставалось не тільки цим групам населення, були випадки коли до лап інквізиції потряпляли і дворяни і навіть самі інквізитори. Всупереч намаганням інквізиції очистити суспільство від єресі, люди з переслідуваних груп навпаки повертались до юдаізму та ісламу, а чимала кількість взагалі зневірювалась в будь-якій релігії. Останній фактор став якщо не головним, то принаймні одним з рушійних сил зародження скептицизму і подальшому розвитку науки та культури в Європі.
Сама книга написана місцями нудно, місцями захопливо, вцілому хронологія прослідковується, але трапляються і часті флешбеки.
May 9, 2022
O carte despre "eșecul terorii și teroarea eșecului":
"Faptele trebuie să fie totuna cu vorbele... Adevărata oglindă a ideilor noastre este drumul vieții noastre. "
"Din punctul de vedere al Inchiziției, tocmai independenta gândirii și a credinței era lucrul cel mai periculos și ea trebuia pedepsită."
Montagne: "adevărata religie nu ar trebui sa fie animată de patimă, pentru că astfel nu face decât să-i dezbine pe oameni".
"Faptele trebuie să fie totuna cu vorbele... Adevărata oglindă a ideilor noastre este drumul vieții noastre. "
"Din punctul de vedere al Inchiziției, tocmai independenta gândirii și a credinței era lucrul cel mai periculos și ea trebuia pedepsită."
Montagne: "adevărata religie nu ar trebui sa fie animată de patimă, pentru că astfel nu face decât să-i dezbine pe oameni".
December 7, 2016
No one expects the Spanish Inquisition!...
…Except, it would seem, the poor inhabitants that had the misfortune to live within the borders of the Spanish (and Portuguese) empires between the late fourteenth and early nineteenth centuries and hold views that ran contrary to the perceived wisdom of the Catholic church. Such was the hold that the church had on all facets of society over this period that there was not one element of their daily life that they did not control.
The Inquisition, by Toby Green, tells the story of how the state in the form of the Roman Catholic Church in Spain and Portugal as well as the Spanish monarchy created an organisation to enforce their doctrine on millions of inhabitants in both the motherland and the colonies that were gained over time. The author paints a picture of a civilisation that has been repressed, at first socially by way of laws and the use of informers, and then physically by the use of stage managed events where people found guilty of heresy or who were just inconvenient to the church and state were burnt to death.
The pervasive dread this instilled into a people for whom the authority of the church was already inculcated from birth cannot be underestimated. It allowed the inquisition to get away with abuses that were at the same time cruel but viewed in the age that they took place in as nothing unusual. It also allowed individuals working for the Inquisition to abuse their position to such an extent that it wasn’t unusual for a ‘father’ of the church to be an actual father many times over. In fact, the corruption was so endemic that if anybody tried to shine a light on this, no matter how senior they were in the Church or state, a case was opened on them by the officials that were being accused and that person either escaped into exile or was conveniently found guilty of heresy after which they either rotted to death in jail or burnt to a cinder at the stake. Either way the message went out that it didn’t pay to question the methods or the morals of the Inquisition.
To Toby Green’s credit, he resists the temptation to draw parallels with events in today’s world, with the exception of a few well reasoned paragraphs in the final chapter, but there can be no question that the demonisation of Moors and Jews by the Inquisition in an effort to justify their existence by creating an enemy that never existed prior to their vilification only succeeded in creating resentment and hatred which can still be felt to varying degrees in today’s world.
This is a book that takes on the story of an organisation that spans several centuries, countries, continents and generations and I’m always a little worried when I start a book with this kind of scope that it will become a dry narrative spilling over with historical facts and figures but Toby Green has avoided this by highlighting individuals whose treatment proves a wider truth about an organisation that was an integral part of the life of such a large percentage of the world’s population for such a long time. His prose is concise and at times poetic and his research is always thorough and well presented, opening up a world and an organisation to the reader that is both fascinating and terrifying in equal measure.
For that reason, I’ve given this book 4 stars.
…Except, it would seem, the poor inhabitants that had the misfortune to live within the borders of the Spanish (and Portuguese) empires between the late fourteenth and early nineteenth centuries and hold views that ran contrary to the perceived wisdom of the Catholic church. Such was the hold that the church had on all facets of society over this period that there was not one element of their daily life that they did not control.
The Inquisition, by Toby Green, tells the story of how the state in the form of the Roman Catholic Church in Spain and Portugal as well as the Spanish monarchy created an organisation to enforce their doctrine on millions of inhabitants in both the motherland and the colonies that were gained over time. The author paints a picture of a civilisation that has been repressed, at first socially by way of laws and the use of informers, and then physically by the use of stage managed events where people found guilty of heresy or who were just inconvenient to the church and state were burnt to death.
The pervasive dread this instilled into a people for whom the authority of the church was already inculcated from birth cannot be underestimated. It allowed the inquisition to get away with abuses that were at the same time cruel but viewed in the age that they took place in as nothing unusual. It also allowed individuals working for the Inquisition to abuse their position to such an extent that it wasn’t unusual for a ‘father’ of the church to be an actual father many times over. In fact, the corruption was so endemic that if anybody tried to shine a light on this, no matter how senior they were in the Church or state, a case was opened on them by the officials that were being accused and that person either escaped into exile or was conveniently found guilty of heresy after which they either rotted to death in jail or burnt to a cinder at the stake. Either way the message went out that it didn’t pay to question the methods or the morals of the Inquisition.
To Toby Green’s credit, he resists the temptation to draw parallels with events in today’s world, with the exception of a few well reasoned paragraphs in the final chapter, but there can be no question that the demonisation of Moors and Jews by the Inquisition in an effort to justify their existence by creating an enemy that never existed prior to their vilification only succeeded in creating resentment and hatred which can still be felt to varying degrees in today’s world.
This is a book that takes on the story of an organisation that spans several centuries, countries, continents and generations and I’m always a little worried when I start a book with this kind of scope that it will become a dry narrative spilling over with historical facts and figures but Toby Green has avoided this by highlighting individuals whose treatment proves a wider truth about an organisation that was an integral part of the life of such a large percentage of the world’s population for such a long time. His prose is concise and at times poetic and his research is always thorough and well presented, opening up a world and an organisation to the reader that is both fascinating and terrifying in equal measure.
For that reason, I’ve given this book 4 stars.
November 21, 2021
Ciudad de México, 1649
În ziua de luni, 11 martie 1649, o procesiune a pornit de la sediul Sfântului Oficiu al Inchiziției din Ciudad de México. Înviorată de muzicanți îmbrăcați în mătăsuri de diferite culori, care cântau la trompete, timpane și diverse instrumente de suflat din lemn, parada de gală a defilat printre casele văruite în alb ale orașului. Caii muzicanților erau urmați de preoții Sfântului Oficiu și de cei mai importanți nobili ai orașului, preoții purtând însemnele Inchiziției, care oglindeau elocvent bătălia dintre pace și violență, care stătea chiar la baza acelei instituții ciudate: o cruce la mijloc, o ramură de măslin în dreapta și o sabie în stânga.
Procesiunea, a cărei coloană era încheiată de Don Juan Aguirre de Soaznava, temnicerul-șef al Inchiziției din Mexic, a șerpuit pe străzile unuia dintre cele mai importante orașe din America, anunțând, în hărmălaia stârnită de timpane și instrumente de suflat, că o mare încercare a credinței, numită și autodafé, se va ține peste o lună. Pe clădirile Sfântului Oficiu, la casa arhiepiscopului, în fața palatului viceregelui, la primăria orașului și pe diferite străzi din oraș s-au lipit anunțuri referitoare la acel eveniment.
În realitate, o lună era perioada minimă necesară în vederea pregătirii mărețului teatru pentru un autodafé. Trebuia construită o scenă lungă de aproximativ 37 de metri și lată de 24 de metri, în jurul căreia se plasau opt coloane de marmură, grupate câte două. În cheia de boltă a unei arcade situate deasupra podelei se afla pictura unui scut cu un blazon regal, iar alături era ridicată o piramidă decorată cu un scut al credinței. Deasupra ușilor făcute pentru intrarea și ieșirea de pe scenă erau pictați băieți care cântau la trompete, iar prizonierii urmau să fie găzduiți într-o structură deasupra căreia se găsea o cupolă. Locul execuției era acoperit de pânze de corabie prinse de capetele celor 43 de trunchiuri de copaci înalte de circa 18 metri, iar 30 de scări erau construite pentru a lega scena de apartamente și alte clădiri, astfel încât privitorii să se poată bucura și de puțină odihnă față de solicitările pe care le presupunea un autodafé. Totul era decorat fastuos, cu draperii din catifea, covoare și perdele de culoare stacojie, iar activitatea se dovedea atât de intensă, încât „oamenii se strângeau acolo în fiecare zi și rămâneau de la răsăritul soarelui până la sfârșitul zilei... aceștia admirau totul și simțeau că asistă la ceva ce putea să dăinuie de-a lungul secolelor“
În ziua de luni, 11 martie 1649, o procesiune a pornit de la sediul Sfântului Oficiu al Inchiziției din Ciudad de México. Înviorată de muzicanți îmbrăcați în mătăsuri de diferite culori, care cântau la trompete, timpane și diverse instrumente de suflat din lemn, parada de gală a defilat printre casele văruite în alb ale orașului. Caii muzicanților erau urmați de preoții Sfântului Oficiu și de cei mai importanți nobili ai orașului, preoții purtând însemnele Inchiziției, care oglindeau elocvent bătălia dintre pace și violență, care stătea chiar la baza acelei instituții ciudate: o cruce la mijloc, o ramură de măslin în dreapta și o sabie în stânga.
Procesiunea, a cărei coloană era încheiată de Don Juan Aguirre de Soaznava, temnicerul-șef al Inchiziției din Mexic, a șerpuit pe străzile unuia dintre cele mai importante orașe din America, anunțând, în hărmălaia stârnită de timpane și instrumente de suflat, că o mare încercare a credinței, numită și autodafé, se va ține peste o lună. Pe clădirile Sfântului Oficiu, la casa arhiepiscopului, în fața palatului viceregelui, la primăria orașului și pe diferite străzi din oraș s-au lipit anunțuri referitoare la acel eveniment.
În realitate, o lună era perioada minimă necesară în vederea pregătirii mărețului teatru pentru un autodafé. Trebuia construită o scenă lungă de aproximativ 37 de metri și lată de 24 de metri, în jurul căreia se plasau opt coloane de marmură, grupate câte două. În cheia de boltă a unei arcade situate deasupra podelei se afla pictura unui scut cu un blazon regal, iar alături era ridicată o piramidă decorată cu un scut al credinței. Deasupra ușilor făcute pentru intrarea și ieșirea de pe scenă erau pictați băieți care cântau la trompete, iar prizonierii urmau să fie găzduiți într-o structură deasupra căreia se găsea o cupolă. Locul execuției era acoperit de pânze de corabie prinse de capetele celor 43 de trunchiuri de copaci înalte de circa 18 metri, iar 30 de scări erau construite pentru a lega scena de apartamente și alte clădiri, astfel încât privitorii să se poată bucura și de puțină odihnă față de solicitările pe care le presupunea un autodafé. Totul era decorat fastuos, cu draperii din catifea, covoare și perdele de culoare stacojie, iar activitatea se dovedea atât de intensă, încât „oamenii se strângeau acolo în fiecare zi și rămâneau de la răsăritul soarelui până la sfârșitul zilei... aceștia admirau totul și simțeau că asistă la ceva ce putea să dăinuie de-a lungul secolelor“
April 14, 2021
La 1 noiembrie 1478 Papa Sixtus IV punea bazele Inchizitiei.
Pana la 1834 acest mecanism odios de "purificare" avea sa faca nenumarate victime nu numai in Spania si in Portugalia.
Din Mexic pana in Insulele Capului Verde si din Peru pana in cele mai indepartate colonii au pierit arsi pe rug arhiepiscopi, oameni de rand, barbati, femei, arabi convertiti, evrei, prostituate, "vrajitoare"...
Au fost interzise nu numai vieti.
Au fost arse carti considerate de Sfantul Oficiu drept blasfemii.
Se murea usor in zilele acelei "dreptati".
Persecutia si teroarea au mers mana in mana cu "dreapta credinta".
Inchizitia a fost o "greseala istorica" din care omenirea nu a invatat nimic sau a invatat cele mai odioase metode de anihilare a fiintei libere si ganditoare.
De la Securitatea lui Ceausescu pana la Stasi, KGB si Sigurimi, Inchizitia a fost "talmacita" in limbile terorii si ale dictaturii.
O dovada in plus ca istoria este un sir fara de sfarsit al unor intamplari care nu trebuie sa se mai repete niciodata.
Pana la 1834 acest mecanism odios de "purificare" avea sa faca nenumarate victime nu numai in Spania si in Portugalia.
Din Mexic pana in Insulele Capului Verde si din Peru pana in cele mai indepartate colonii au pierit arsi pe rug arhiepiscopi, oameni de rand, barbati, femei, arabi convertiti, evrei, prostituate, "vrajitoare"...
Au fost interzise nu numai vieti.
Au fost arse carti considerate de Sfantul Oficiu drept blasfemii.
Se murea usor in zilele acelei "dreptati".
Persecutia si teroarea au mers mana in mana cu "dreapta credinta".
Inchizitia a fost o "greseala istorica" din care omenirea nu a invatat nimic sau a invatat cele mai odioase metode de anihilare a fiintei libere si ganditoare.
De la Securitatea lui Ceausescu pana la Stasi, KGB si Sigurimi, Inchizitia a fost "talmacita" in limbile terorii si ale dictaturii.
O dovada in plus ca istoria este un sir fara de sfarsit al unor intamplari care nu trebuie sa se mai repete niciodata.
September 16, 2009
I think I expected a little more from this book. I gave it 2 stars because I'm not done with it yet. It's fairly descriptive when discussing the torture techniques and seems to have some good source information. So far, I've gathered that the book is mostly concentrating on Spain and Portugal Inquisition, which, to be honest the inquisition was spread through a large area. I just haven't gotten to that in the book yet. I'll be disappointed if I get to the end and it never really covers the expanse of the inquisition. Well see.....
June 4, 2016
I didn't finish it. Not very well put-together. It bounced around in time too much. It also seemed like a Catholic apologist take on the Inquisition. The author makes the point that the Spanish and Portugese Inquisitions were more about politics than religion. Over and over and over again. Tedious.
April 20, 2020
O carte destul de greu de citit, adresată, mai mult istoricilor decât cititorilor ocazionali. Prezintă multe cazuri ale Inchizitiei spaniole și portugheze, iar pentru cel ce vrea să afle cum a apărut, funcționat și decăzut acest mecanism diabolic, această carte, extrem de bine documentată dealtfel, este un must-have.
January 13, 2024
“A atitude genérica em relação ao acusado era resumida por Eymeric ao declarar a morte na câmara de tortura uma forma de bruxaria rancorosa destinada a frustrar o inquisidor”
Este livro cumpriu com aquilo que eu esperava dele. Pude não só aprofundar os meus conhecimentos acerca do processo de instalação da Inquisição em Portugal e em Espanha e das motivações socioeconómicas da perseguição aos judeus, mas também aprender que os acusados mortos ou fugidos eram queimados em efígie, que existiam casos bizarros de beatas e exorcistas, e que não era preciso uma justificação fundamentada para todo um novo bode expiatório começar a ser perseguido (fossem mouriscos, bígamos, feiticeiras ou maçons).
Mais do que um livro que descreve a forma como as raízes da Inquisição grassaram em solo peninsular enquanto instituição persecutória de minorias em nome da pureza, segurança ou sacralidade de um povo, este é um livro sobre a sede de poder. Desde a asserção do poder através do medo irracional e permanente aos abusos de poder por parte de inquisidores, familiares da Inquisição e confessores, este corruptor da sociedade encontrava-se na base do estabelecimento de relações sociais em solo ibérico e colonial. O que me pareceu mais interessante e de maior relevo no que se refere a este fenómeno foi a forma como o comportamento dos judeus fugidos para as colónias se alterava no seu destino: chegados a uma terra em que os alvos da perseguição eram outros (os escravos e os indígenas), os anteriores oprimidos assumiam rapidamente o papel de opressores. A crueza de caráter que atravessa as histórias compiladas neste volume põem à prova a fé do leitor na bondade humana.
Os únicos aspetos negativos que tenho a apontar a este livro são o facto de partir de um projeto tão ambicioso que impede que se siga uma linha cronológica sem avanços e recuos, e a qualidade da tradução, que apresenta algumas gralhas e erros, questões que podem interferir com uma leitura fluida.
Em suma, apesar dos ziguezagues da linha temporal (necessários para abarcar todas as facetas da instituição que o autor se propôs explorar), este é um livro que recomendaria aos interessados por História europeia, particularmente pelo período (demasiado longo) em que a Inquisição vigorou na Península Ibérica. Não é uma leitura reconfortante, mas apenas sendo confrontados com a realidade mais desagradável do nosso passado podemos compreender o presente e preparar o futuro.
Este livro cumpriu com aquilo que eu esperava dele. Pude não só aprofundar os meus conhecimentos acerca do processo de instalação da Inquisição em Portugal e em Espanha e das motivações socioeconómicas da perseguição aos judeus, mas também aprender que os acusados mortos ou fugidos eram queimados em efígie, que existiam casos bizarros de beatas e exorcistas, e que não era preciso uma justificação fundamentada para todo um novo bode expiatório começar a ser perseguido (fossem mouriscos, bígamos, feiticeiras ou maçons).
Mais do que um livro que descreve a forma como as raízes da Inquisição grassaram em solo peninsular enquanto instituição persecutória de minorias em nome da pureza, segurança ou sacralidade de um povo, este é um livro sobre a sede de poder. Desde a asserção do poder através do medo irracional e permanente aos abusos de poder por parte de inquisidores, familiares da Inquisição e confessores, este corruptor da sociedade encontrava-se na base do estabelecimento de relações sociais em solo ibérico e colonial. O que me pareceu mais interessante e de maior relevo no que se refere a este fenómeno foi a forma como o comportamento dos judeus fugidos para as colónias se alterava no seu destino: chegados a uma terra em que os alvos da perseguição eram outros (os escravos e os indígenas), os anteriores oprimidos assumiam rapidamente o papel de opressores. A crueza de caráter que atravessa as histórias compiladas neste volume põem à prova a fé do leitor na bondade humana.
Os únicos aspetos negativos que tenho a apontar a este livro são o facto de partir de um projeto tão ambicioso que impede que se siga uma linha cronológica sem avanços e recuos, e a qualidade da tradução, que apresenta algumas gralhas e erros, questões que podem interferir com uma leitura fluida.
Em suma, apesar dos ziguezagues da linha temporal (necessários para abarcar todas as facetas da instituição que o autor se propôs explorar), este é um livro que recomendaria aos interessados por História europeia, particularmente pelo período (demasiado longo) em que a Inquisição vigorou na Península Ibérica. Não é uma leitura reconfortante, mas apenas sendo confrontados com a realidade mais desagradável do nosso passado podemos compreender o presente e preparar o futuro.
September 24, 2022
Inchiziția spaniolă este asociată în mod obișnuit cu tortura, cruzimea și opresiunea; iar autorul cărții de față o vede și ca un precursor al poliției secrete a dictaturilor moderne. Inchiziția poate fi privită în mai multe moduri diferite: ca un mecanism nemilos de impunere a uniformității religioase și de eradicare a oricăror urme de erezie din Spania; ca parte a aparatului de întărire a puterii regale; ca instrument didactic și educațional pentru subiecții catolici din Spania; ca factor de decădere culturală; și în sfârșit ca bază de putere în sine. În mod clar, originile sale se află în determinarea de a se ocupa de problemele religioase/rasiale și, direct sau indirect, a jucat un rol esențial în asigurarea faptului că Spania rămâne aproape exclusiv catolică. Evreii, musulmanii și protestanții au reprezentat o mare parte din victimele sale. Într-un sens cât se poate de real, Inchiziția spaniolă nu ar fi putut exista în altă parte decât în Spania.
August 30, 2017
Tremendous historical and intellectual accomplishment. The research heft alone is worth 3 stars.
Unfortunately, too much of the resulting text and story-telling was plodding, repetitive, and overly preachy. Green made the same (valid) point 300 times, and it got tiresome quickly. But I'm still glad I read it, for the sheer knowledge dump and the depth and breadth of the account.
Unfortunately, too much of the resulting text and story-telling was plodding, repetitive, and overly preachy. Green made the same (valid) point 300 times, and it got tiresome quickly. But I'm still glad I read it, for the sheer knowledge dump and the depth and breadth of the account.
November 3, 2020
Dezlânată şi uşor incoerentă. Deşi Green se străduieşte să îmbine poveşti individuale cu istoria macro, rezultatul nu este tocmai cel mai fericit. Las la o parte prejudecăţile postmoderne ale unui anglican privind Inchiziţia...
June 4, 2020
Um bom livro sobre este período negro da história da Igreja Católica.
May 26, 2023
This book steers the middle path between rabid anti-Catholicism and those who decry revisionist history and suggest that the Inquisition was not as perfidious as has been made out.
September 26, 2024
Outstanding. So much detail.
June 16, 2016
Green, a Lecturer in Lusophone African History and Culture at King's, has clearly done his research in this wide-ranging study. Ostensibly a tool of the Roman Catholic Church, Green's research soon makes it clear that the Spanish and Portuguese Inquisitions were, in fact, political devices of the Iberian monarchies. Thus, although rooting out heresy on the face of things, the Inquisitions' real purpose was to identify and entinguish any threat to the political stabliliy of Spain and Portugal. First focusing on the Conversos (Jews who had converted to Christianity and their descendants) and later Moriscos (Muslim converts and their descendants) and Lutherans, the Inquisition essentially created threats where there were none, thus satisfying the need of the masses to blame someone or something for all their ills and discontent. Humans being humans, many of us like to destroy what is different or we don't understand - and using the Conversos, Moriscos and Lutherans as scapegoats, the Inquisition diverted this away from the political elite. Needless to say, the Inquisitions' tentacles spread to the colonies in the New World. Interestingly, unlike much of Europe, where there were large scale witch hunts in the sixteenth- and seventeenth-centuries, Spain and Portugal had very few: they didn't need them. One thing I found chilling was the term of 'relaxing' for turning over those found guilty of heresy to the secular authorities to be burnt in the highly theatrical autos de fe. The Inquisition didn't dirty its hands by undertaking executions itself, though it wasn't above torture to extract (often false) confessions. The Inquistion wasn't all bad, though - some victims were garroted before being burnt. As for those who escaped the Inquisition's clutches, well, they were burnt in effigy. Green makes the point that the actions of the Inquisition, the (metaphorical) witch hunts of the Conversos, Moriscos and Lutherans actually made a threat of peoples who had lived in harmony with 'pure' Iberians for decades if not centuries. Another effect of the Inquisition, which in its later history essentially became little more than a state censor, was to stifle Spanish society, holding it back from the Enlightenment and scientific discovery experienced by the rest of the continent. And much like the great empires of past and present, the Inquisition ultimately sowed the seeds for its own destruction, finally, in the nineteenth century.
April 11, 2015
Uma obra extensa, com muitas notas e bibliografia, sobre um dos temas mais interessantes da História. A Inquisição existiu em Portugal e Espanha, bem como nas suas colónias por mais de 200 anos. Só foi abolida no início do século XIX, com o emergir dos ideais liberais e com as movimentações políticas que surgiram (Napoleão Bonaparte e as Invasões Francesas, por exemplo). Os alvos da Inquisição eram todos aqueles que eram "hereges", "inimigos da fé cristã" ou simplesmente aqueles que eram denunciados por vizinhos ou pela corrupção dos inquisidores. Nem todos os acusados eram judeus ou cristãos-novos. Também houve a perseguição a mouros, bruxas, homossexuais, bígamos, blasfemos, Jansenistas, protestantes e tantos outros. Fala-se nos capítulos finais da paranóia que assolou a sociedade destes países, que não foi só a Inquisição que impulsionou os bodes expiatórios e as acusações e torturas para eliminar os seus inimigos, as populações e Governos também o fizeram. Já no final do séc. XVIII, em Portugal, após o Terramoto de 1755, o Marquês de Pombal toma como alvo os Jesuítas (Companhia de Jesus), que tanto tinha ajudado o Tribunal do Santo Ofício e este não se opõe, chegando a queimar em auto-de-fé (dos últimos efectuados) um padre jesuíta (Padre Malagrida) e com isso caminhar para o seu fim anunciado.
August 12, 2011
Without great additions to the master work of Bartolomé Benassar, Toby Green had made an interesting review of some pathetic individual stories of Inquisition's victim. Unfortunately unable to have a larger view, forgetting to put these events in their larger context, trying to stick slavery or torture as Iberic innovations, he finally fall in the most ridiculous anti-catholic and anti-latin clichés...
His conclusion about the terrible impact of Inquisition on the cultural and even economic decline of Spain and Portugal is howewer a great point.
His conclusion about the terrible impact of Inquisition on the cultural and even economic decline of Spain and Portugal is howewer a great point.
November 22, 2013
Que a Inquisição foi uma mancha terrível na história na Igreja e da Humanidade eu sempre soube, o que me surpreendeu é que talvez a maior parte das vítimas tenha sido de pessoas que seguiam fielmente a doutrina católica, mas foram perseguidas por sua origem, por falsas denúncias de inimigos ou pela absurda corrupção dos inquisidores. O livro é bem fácil de ler sendo baseado principalmente em exemplos de casos de pessoas comuns que ficaram registrados nos arquivos da Inquisição, acompanhando estes personagens o assunto não fica monótono e em algumas partes ganha até o tom de romance.
December 6, 2010
Fascinating! Whenever the Inquisition is brought up, it is always in such a way as to make it sound like a form of corrupt religion and makes the Catholics look pretty bad -- at least for a 300-year period, or so.
But Green asserts in this excellent book that the Inquisition was more to do with politics, racism, power, control, and mostly in Spain and its colonies.
I read it quickly only because it is a well-thought out book. --From A Reader's Journal, by d r melbie.
But Green asserts in this excellent book that the Inquisition was more to do with politics, racism, power, control, and mostly in Spain and its colonies.
I read it quickly only because it is a well-thought out book. --From A Reader's Journal, by d r melbie.
May 9, 2015
Sem dúvida um assunto denso, mas que traz uma visão historiográfica sobre esses acontecimentos. Observando onde, como e porque a Inquisição atuou durante os séc. XV até o séc. XIX em regiões dentro e fora da Europa.
Read
January 17, 2016Историческая книга, написанная языком современной политики. Всё ждешь на следующем повороте Гитлера, а его всё нет.
Книга не создает ни чувства той эпохи, ни эмпатии. На цитаты из документов той эпохи автор тоже скуп, предпочитая рассказывать всё своими словами.
Пришлось бросить.
Книга не создает ни чувства той эпохи, ни эмпатии. На цитаты из документов той эпохи автор тоже скуп, предпочитая рассказывать всё своими словами.
Пришлось бросить.
Displaying 1 - 30 of 36 reviews